Apoi, pentru o clipa, Cavor a deschis o fereastra aflata spre Luna si am vazut ca ne indreptam spre un crater central urias, cu un numar de cratere mai mici grupate intr-un fel de cruce in jurul lui. Apoi din nou, Cavor a deschis mica noastra sfera inspre soarele arzator si orbitor. Cred ca folosea atractia Soarelui ca pe o frana.
— Acopera-te cu o patura, a strigat el, impingandu-se de langa mine, si pret de o clipa nu l-am inteles.
Apoi am tras patura de sub picioarele mele si am pus-o imprejurul meu si peste cap si ochi. Brusc, el a inchis obloanele din nou, a deschis unul si l-a inchis, apoi, dintr-odata, a inceput sa le deschida pe toate, fiecare in cilindrul lui de otel. Apoi a venit o smucitura, dupa care ne-am rostogolit in continuu, lovindu-ne de peretele de sticla si de balotul mare de bagaje si tinandu-ne unul de altul, iar afara o substanta alba plescaia de parca ne rostogoleam pe o partie cu zapada...
Zbor, apucare, lovitura, apucare, lovitura, zbor...
Apoi a venit o bubuitura infundata, iar eu am fost pe jumatate ingropat in balotul de bunuri si pentru o vreme totul a fost linistit. Apoi l-am auzit pe Cavor pufnind si gemand si trosnetul unui oblon in sasul lui. Am facut un efort, am impins inapoi bagajul invelit in paturi si am iesit de sub el. Ferestrele noastre deschise erau abia vizibile ca un negru profund presarat cu stele.
Eram inca in viata si stateam in intunericul umbrei peretelui marelui crater in care cazuseram.
Stateam in capul oaselor, recapatandu-ne suflarea si pipaindu-ne vanataile de pe maini si picioare. Nu cred ca vreunul dintre noi se asteptase la o asemenea zguduiala. M-am ridicat, chinuindu-ma, in picioare.
— Şi acum, am spus eu, sa ne uitam la peisajul de pe Luna! Dar... Este foarte intuneric, Cavor!
Sticla era transpirata si in vreme ce vorbeam, o stergeam cu patura.
— Suntem la o jumatate de ora sau cam asa ceva inaintea zilei, a spus el. Trebuie sa asteptam.
