Postfata de Marin Mincu
Pendulul lui Foucault e un megaroman, elaborat cu ingeniozitate inginereasca, in care misterul ia nastere printr-o banala intimplare, cind trei redactori ai unei edituri de texte ezoterice (deci toti trei minuitori de semne lingvistice), citind „cifrat” o „nota de spalatoreasa”, construiesc, printr-un pur joc intelectual, ipoteza misterioasa a unui Complot (Plan) urias, initiat de Cavalerii Templieri (dupa dizolvarea Ordinului de catre regele Frantei) pentru pastrarea in custodie a Secretului absolut (a Punctului Fix) al cunoasterii si al puterii. Tot jocul porneste de la faptul ca lui Casaubon (autor al unei teze de licenta despre Templieri) i se prezinta un manuscris delirant pe aceasta tema. Impreuna cu ceilalti doi redactori, Belbo (care devine protagonistul aventurii) si Diotallevi (descifrator al Cabalei), Casaubon intra in virtejul semiozei (toate permutarile combinatorii pentru a umple golurile Planului), „virtej” ce creste gigantic si, de la un anumit punct incolo, nu mai poate fi dominat de initiatorii lui. Cuvintele (semnele) se razbuna chiar pe cei care le manevreaza, in momentul in care acestia transforma jocul combinatoriu in scop in sine.
„Pendulul lui Foucault este un roman magic despre magie, un roman misterios despre tainele si creativitatea fictiunii, un roman tumultuos, un roman luminos despre o lume subterana.” (Jacques Le Goff)
„Mesajul cartii lui Eco, daca este citita – asa cum si trebuie – ca o carte despre misterele sfirsitului secolului XX, ar putea fi ca povestea spusa aici nu s-a incheiat inca…” (La Repubblica)
„Cind inchizi aceasta carte, ai senzatia ca ai incheiat o experienta necesara. Este marea carte despre vidul acestor ani, daca stii cum s-o citesti. Si e cartea metalica, dura, care te invata sa traiesti cu acest vid, sa devii adult in singurul timp ingaduit tie.” (Il Manifesto)
„Pendulul lui Foucault este Alice in Tara Minunilor pentru adultii care si-au pastrat spaimele copilariei.” (La Stampa)
.