Patriot. Memorii, Aleksei Navalnii
Aleksei Navalnii a inceput sa scrie volumul Patriot la scurt timp dupa ce a fost la un pas de moarte in 2020, in urma unei otraviri. Cartea cuprinde intreaga poveste a vietii sale: autorul isi descrie tineretea, chemarea pentru activism, casnicia si familia, angajamentul pe care si l-a luat de a infrunta o putere mondiala care voia sa-l amuteasca cu orice pret si convingerea sa nestramutata ca schimbarile se vor produce indiferent de cei care li se impotrivesc.
Intr-o scriitura vie, antrenanta, care cuprinde o corespondenta din inchisoare ce n-a mai vazut lumina tiparului pana acum, Navalnii rememoreaza, printre multe alte aspecte, cariera sa politica, numeroasele incercari de asasinare a sa, vietile apropiatilor sai si campania neobosita pe care el si echipa sa au purtat-o impotriva unui regim din ce in ce mai dictatorial.
Scris cu infocarea, istetimea, candoarea si curajul pentru care a fost laudat pe buna dreptate, Patriot este ultima scrisoare pentru lume a lui Navalnii: o istorisire emotionanta a ultimilor sai ani petrecuti in cea mai necrutatoare inchisoare de pe Pamant; un memento care ilustreaza motivul pentru care principiile libertatii individuale au o insemnatate atat de mare; si un apel electrizant de a continua munca pentru care si-a dat viata.