Cartile copilariei. Nr. 2
Aramis stie un secret uluitor… si are un plan indraznet pe care vrea sa-l duca pana la capat. Philippe, un tanar tinut prizonier intr-o inchisoare franceza inca din copilarie, este fratele geaman al regelui Ludovic al XIV-lea. Identitatea adevarata a lui Philippe este cunoscuta de foarte putine persoane, printre care si de episcop, mai precis de Aramis, care are un plan de a-l inlocui pe rege. Va reusi acest complot? Poate oare Aramis sa se bizuie pe prietenii sai Porthos, Athos si D’Artagnan, ca il vor ajuta daca nu reuseste?
Acum, micutii cititori se pot bucura de o versiune simplificata, insa nu mai putin captivanta, a capitolului final din romanul lui Alexandre Dumas, Vicontele de Bragelonne.
Prin seria Cartile copilariei dorim sa le sadim in suflet copiilor samanta de lectura, sa ii ajutam sa paseasca in lumea minunata a cartilor fara teama de a se afla pe un taram necunoscut.
Aceasta serie de carti pentru copii contine repovestiri dupa faimoase romane clasice ale unor scriitori celebri, care nu ar trebui sa lipseasca din nicio biblioteca. Dorim sa le starnim copiilor apetitul pentru lectura, astfel incat nu dupa multa vreme sa li se trezeasca dorinta de a citi romanul original.
Consideram ca primele impresii conteaza, de aceea este foarte important ca primele carti citite de copii sa fie extrem de captivante, sa le deschida portile catre o lume noua, care sa devina in timp un loc de evadare pentru ei, un refugiu in care sa se simta intotdeauna in siguranta.