Cand pleci in doi la un drum lung cu masina, sansele sa deviezi de la ruta prestabilita sunt foarte mari…
Amy Curry are parte de un an groaznic. Mama ei a hotarat sa se mute in celalalt capat al tarii si are nevoie de Amy ca sa aduca masina lor din California in Connecticut. Exista insa o mica problema: de la moartea tatalui ei, din primavara trecuta, Amy nu a mai fost capabila sa se urce la volan. Cu aceasta ocazie, intra in scena Roger, fiul in varsta de nouasprezece ani al unei vechi prietene de familie, care se dovedeste a fi neasteptat de atragator… dar are si el problemele lui de rezolvat.
Amy nu isi planificase ca in aceasta calatorie sa cunoasca oameni noi si sa ajunga sa se impace cu moartea tatalui ei. Iar Route 50 – cel mai singuratic drum din America, Muntii Colorado, campiile din Kansas, restaurantele tip vagon, motelurile sordide, Graceland, casa regelui Elvis, nu faceau nicidecum parte din traseu. Dar pe masura ce parcurg impreuna acest drum, Amy descopera ca oamenii de la care asteptai cel mai putin sunt cei de care s-ar putea sa ai nevoie cel mai mult – si ca uneori trebuie sa traiesti momente de ratacire ca sa iti (re)gasesti drumul spre casa.