Acesta este „romanul” ultimului Caragiale, Mateiu. Un demers insolit, impletire de autentic, imaginatie si verosimil pe scena belle epoque a lumii dimbovitene. O lume urmarita atit din exteriorul, cit si din interiorul unui cuget aparte, cugetul „celui mai reactionar scriitor roman”. Personajul este unul cu totul special, semet, nonconformist, dificil de acceptat. Tinar, isi tese cu obstinatie modul de existenta si infatisarea de veritabil dandy, scandalizindu-si filistinii contemporani, in frunte cu celebrul sau tata. Matur, se izoleaza in tinuta si trufie, ajungind personalitatea cea mai ciudata a Bucurestiului interbelic. Devine, din bastardul „berarului” Caragiale, urmasul contilor transilvaneni pe care-i adoptase. Isi traieste ultimul deceniu in casa boieroaicei Marica Sion, cirpind mosia acesteia din Baragan, pe care se incapatineaza sa o transforme intr-o adevarata seniorie. Acum, prin toata fiinta, demonstreaza ceea ce dorise: noblesse, elegance, style. Aproape ca se rupe de vremea lui, vremea in care „alesii vulgului incep sa imbaloseze totul”. Tinjea dupa Romania dinainte de primul razboi, asa cum tinjesc unii dintre noi dupa Romania dinaintea celui de-al doilea.