Când Blake, un bărbat de succes, părăsit de logodnică și rămas fără slujbă, decide să închirieze o cameră în casa sa luxoasă, pentru a face rost de bani, nu bănuiește că tocmai a deschis ușa celei mai mari greșeli din viața lui.
Whitney pare perfectă: politicoasă, liniștită, aproape invizibilă. Însă, în spatele zâmbetului calm, ea ascunde un trecut întunecat și răzbunător. Mirosurile ciudate, zgomotele din miez de noapte, privirile vecinilor – toate sunt avertismentele unei capcane în care Blake a căzut prea ușor. Pentru că noua chiriașă nu vrea doar o cameră. Vrea tot ce are el mai de preț: liniștea, reputația, viața.
Sunt trei reguli simple pe care Blake Porter ar fi trebuit să le urmeze atunci când a decis să o primească pe Whitney în casa lui.
- Regula nr. 1: Nu închiria unei necunoscute care zâmbește non-stop.
- Regula nr. 2: Nu lăsa pe nimeni să intre în viața ta dacă ai ceva de ascuns.
- Regula nr. 3: Nu ignora niciodată semnele ciudate. Nici muștele, nici mirosul.
Dar acum... e prea târziu. Whitney e deja înăuntru. Și e... perfectă. E frumoasă. Prea frumoasă. Calmă până la îngrijorare. Și prea tăcută pentru cineva care nu are nimic de ascuns.
La început, totul pare în regulă. Dar casa începe să se schimbe. Mirosuri ciudate, pereți care par să respire greu, muște care nu mai dispar. Lucruri care lipsesc. Sunete în miez de noapte. Zâmbetul ei — același, indiferent de ce se întâmplă.
Iar Blake... Blake începe să se piardă. Nu doar controlul, ci și mintea. Începe să creadă că nu și-a închiriat doar camera, ci și viața.
Pentru că Whitney nu caută un loc unde să stea. Caută un bărbat care să plătească. Iar Blake, odată ce i-a dat cheia, a deschis o ușă care nu se mai închide.
Fragment din carte
Nu mă pot abține să nu mă gândesc la femeia aceea medium, care a venit la noi înainte de-a o găsi pe Whitney. Părea foarte sigură că voi înjunghia pe cineva chiar aici, în living. A spus că m-a văzut ghemuit deasupra trupului neînsuflețit al Kristei. Frica din ochii ei era reală – îndeajuns de reală încât să-i spună Kristei să plece cât mai poate. La momentul acela, am crezut că totul e o mare prostie. Dar dacă femeia avea dreptate? Sau a intuit măcar o parte din adevăr?