Aceste juraminte goale, Lexy Ryan
... sunt la zece minute distanta de mers pe jos de casa si aproape ca schiopatez sub greutatea bunurilor furate. Ar fi atat de usor sa-i inmanez lui Madame Vivias ceea ce i se cuvine, sa ma arunc in pat si sa dorm douasprezece ore la rand! Dar nu pot.
Nu dupa ce am vazut pe ultimul teanc de contracte. Cu spatele intors spre casa, ma indrept spre capatul aleii, pe langa magazinul de rochii la care lucreaza sora mea, Jas.
Dupa ce trec de coltul carciumii lui Gorst si prin spatele unui cos de gunoi dand pe dinafara, ma strecor pe langa intrarea catre „locuintele familiale” ale orasului. Ce gluma buna!
Cladirea de patru etaje are douasprezece locuinte cu doua camere, o baie si o bucatarie la comun pe fiecare etaj. Reprezinta un adapost, ceva mai bun decat au multi altii, dar dupa ce am vazut propri‑ etatea lui Gorst, nedreptatea ma dezgusta...
... candva, Nik mi-a spus ca totul s-a schimbat pentru ea odata cu nasterea fiicei sale – ca din acel moment, tot ceea ce-a mai contat a fost sa devina cea mai buna mama care putea fi, chiar daca insemna incalcarea unor limite pe care nu si-ar dori niciodata ca propria fiica sa le incalce.
Imping usa ca sa intru si Fawn tresare.
— Sss! Sunt doar eu, micuto, soptesc, lasandu-ma pe vine. Unde-i mama ta? Inalta capul, iar lacrimile ii aluneca pe obraji.
Suspinele ii devin din ce in ce mai puternice, mai intense, tot corpul ii tremura si se clatina ca si cum ar incerca sa stea nemiscata in timp ce infrunta rafalele unei furtuni invizibile.
— Nu mai am timp, spune Fawn...