Cartea aduce o contribuție valoroasă în sfera procesului de predare-învățare, propunând o schimbare de perspectivă prin mutarea atenției de la etapa de predare la cea de învățare. Astfel, monotonia și rutina din sala de clasă sunt înlocuite cu diferite provocări și deprinderi mentale, cu eficientizarea și conștientizarea rolului benefic al greșelilor, precum și cu obținerea unui feedback pozitiv în cadrul procesului de învățare. Profesorul își va asuma de această dată și un alt rol la clasă, acela de a dirija procesul de învățare, de a forma persoane capabile să învețe logic și conștient, pentru ca în final să se poată mândri cu elevi excepționali.