Studiu introductiv de Catalin Avramescu.
La aparitia lor, Maximele lui La Rochefoucauld, colectie de scurte cugetari in care actiunile oamenilor se dezvaluie a fi motivate indeosebi de interes si de orgoliu, i-au scandalizat pe multi. Rod al unei minti patrunzatoare ce pare sa surprinda doar aspectele negative ale naturii umane, formulate concis si elegant, ele i-au adus autorului eticheta de filozof al amorului-propriu. Ecoul lor a fost considerabil. La Rochefoucauld a ramas in memoria culturala drept unul dintre principalii moralisti francezi. Nietzsche si Roland Barthes l-au apreciat, iar Cioran a fost catalogat la un moment dat drept un „La Rochefoucauld al secolului XX”.
„Una dintre lucrarile care au contribuit cel mai mult la formarea gustului natiei noastre si la a-i da un spirit de justete si de precizie a fost micul volum al Maximelor lui François, duce de La Rochefoucauld... Acest mic volum a fost citit cu aviditate; el ne-a deprins sa gindim si sa dam ideilor o expresie viguroasa, dar si precisa si delicata. De la renasterea literaturii incoace, nimeni nu mai avusese pina la el acest merit in Europa.” (Voltaire, Le siècle de Louis XIV)
