Traducere din limba rusa si note de Adriana Liciu
„Pe 12 august 18…, exact la trei zile dupa aniversarea mea, cînd împlinisem zece ani si primisem niste daruri minunate, Karl Ivanîci m‑a trezit din somn la sapte dimineata, dînd chiar deasupra capului meu cu un plici – un bat cu fîsii de hîrtie cerata – dupa o musca. Lucru pe care l‑a facut cu atîta neîndemînare, încît a nimerit iconita îngerului meu, agatata pe tablia patului de stejar, iar musca omorîta mi‑a cazut drept în cap. Mi‑am scos nasul din plapuma, am oprit cu o mîna iconita care înca se legana, am azvîrlit musca moarta pe jos si, macar ca aveam ochii cîrpiti de somn, i‑am aruncat o privire suparata lui Karl Ivanîci. Dar el, în halatul lui vatuit, pestrit, încins cu un brîu asijderea, cu scufia lui împletita, rosie si cu ciucure si cu cizmele moi din box în picioare, si‑a vazut mai departe de treaba, umblînd pe lînga pereti, chitind si pocnind mustele…”