In Vergo se petrec o seama de lucruri care bulverseaza halucinant traiul locuitorilor. Dintr-odata, in oras nu mai moare nimeni. Si nici nu se mai naste nimeni. Cautarea unor explicatii logice nu duce la nici un rezultat. In lipsa acestora, aproape toata suflarea urbei alege o cale dezinhibatoare: petrecerile si dezmatul. Cutumele, ordinea, chiar si credinta intra in disolutie. Orasul devine, oximoronic zis, un iad paradiziac.
Un personaj cu o malformatie anatomica fara precedent in cazuistica medicala, Tiber, este, se pare, cel care a generat haosul din Vergo. Un alt personaj, marchizul, o minte sistematica, incearca sa puna intr-o ecuatie existentiala elementele care marcheaza noua conditie umana a vergonilor.
Nu izbuteste, dar contureaza in viziune proprie o anume stare viitoare a lucrurilor. La rindul sau, autorul nu propune nici o rezolvare, pentru ca scopul sau a fost sa formuleze probleme, nu sa dea raspunsuri. Cititorii insa vor incerca sa gaseasca unele.
Alexandru Ecovoiu (n. 1943) a debutat in anii ’80, iar in atentia publicului si a criticii literare a intrat cu adevarat in 1995, odata cu aparitia romanului Saludos (Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, 1996; nominalizat la Premiul „LiterArt – XXI”, SUA, 1997; Premiul revistei Observator, München, 1998).
Confirmarea talentului sau a venit in anul 1997, cind a fost publicat romanul Statiunea (Premiul Academiei Romane). In 2001 publica volumul Cei trei copii-Mozart (nominalizat la Premiul ASPRO), iar in 2002 romanul Sigma (Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti).
