„Intr-un cadru pe care l-a trasat modernismul tirziu (Salinger), cu eroii sai adolescenti exasperati de mizeria cotidianului, dar si explorindu-l cu ardoare; cu o lectura interesata, profesionista, a «muzicilor si fazelor» lui Ovidiu Verdes; cu o revizitare - in linie postmoderna - a «Opiniilor unui clovn» de Heinrich Boll, Ionut Chiva isi construieste discursul sau propriu, ale carui disparitate aparenta si oralitate necenzurata urmaresc sa produca, mai presus de orice, impresia firescului. Nimic nu pare sa fie intimplator in aceasta proza al carei final ii ridica - sau ii descopera - miza. Dupa ce se dezgusta de sine (si de lume), personajul-narator se reasuma spectaculos. Nu incape indoiala ca de Ionut Chiva vom mai auzi.